Scriu sinteza veselă cu un frig care-mi îngheață degetele, undeva la munte, într-o zi în care pare că va ploua în continuu, înfășurată bine în pături și în cel mai mare, vechi și călduros pulovăr.

La fel ca straturile de haine pe care le-am suprapus, de la tricou la geaca de ploaie, săptămâna asta a inclus de toate: vreme bună și frig  care cere două perechi de șosete, citit și compilat, muncă și joacă, oraș și ceea ce se întinde în afara lui, cunoscut și necunoscut, poze și stres. Dar cum în sinteza veselă nu e vorba despre stres, ci dimpotrivă, zic s-o demarez cu ceva foarte relaxant și din cale afară de plăcut, ceva ce-mi va lipsi și sunt convinsă că ne va lipsi mai multora: ieșitul la terasă.

La mine a fost cu două surate pe care nu mă grăbesc să le deconspir, pe o terasă deasupra orașului, unde un singur pahar de prosecco părea că a concentrat gustul tuturor paharelor de prosecco din vara asta. Luminițele au fost la locul lor, plantele s-au întins leneșe, pătrunzând inclusiv în conversații, iar seara s-a lungit exact ca o seară de vară, chiar dacă nu mai e seară de vară. Am mai zis că prietenia e dar prețios de la zeițe, numai să avem grijă de ea? Aș pune asta motto, undeva, dar până acolo, să ridicăm cât mai des paharul în cinstea ei.

Afară din București. Săptămâna asta am avut iar norocul să fiu scoasă din marele uraș pentru un long weekend, la munte, la plimbări și foc de tabără. Nu sunt deloc o mare montaniardă, urc și eu cu grupul, încolonată, din când în când și fără să mă vaiet. Dar prefer să rămân la bază, cu plimbări mai potolite, citit și nefăcut nimic în afară de visat cu ochii deschiși, pe iarbă, și urmărit mișcările fantastice ale norilor. Așa am făcut și de data asta, fără niciun regret că nu mi-am dovedit rezistența la mai mult de atât.

Și a fost magic. Pentru că a fost domol, în ritmul bun pentru mine, pentru că am avut parte de niște plimbări care parcă te droghează cu frumusețe și m-am simțit cu totul în largul meu, și cu oamenii, și cu natura.

Și cu focul de tabără, ceva rar, în ultima vreme, care nu se poate compara cu prea multe alte găselnițe ale omului pentru semeni.

Tot săptămâna asta am făcut inventarul unor citate marcate într-un micro-roman terminat de săptămâna trecută, dar despre care n-am vrut să vorbesc atunci, pentru că nu apăruse și nici colecția nu fusese anunțată oficial.

Spuneam eu, în sinteza trecută, că ceva se coace, iar de data asta pot să spun doar că are legătură cu un roman din colecția Anansi, de la Editura Pandora M, colecție de care se îngrijește Bogdan-Alexandru Stănescu.

Romanul despre care o să zic, de data asta, doar două vorbe, urmând să revin cu mai mult, e  Bine ai venit în America! de Linda Boström Knausgård, o scriitoare suedeză foarte aparte, care, exact pentru această carte a primit un mare premiu literar suedez, Premiul August.

Bine ai venit în America! e o poveste pe cât de tandră, pe atât de neliniștitoare și de dură, pentru că așează în centru refuzul unei fetițe de 11 ani de a mai vorbi. Abrazivitățile emoționale și traumele care o împing la acest gest extrem au legătură cu moartea tatălui, afectat de o boală psihică severă, cu violența fratelui mai mare și cu comportamentul cvasinarcisiac al mamei, o actriță prețuită, care insistă ca toată lumea să rămână pe o frecvență luminoasă, indiferent de ce s-a petrecut.

Veți auzi multe, sper, despre acest roman, care pe mine m-a absorbit inclusiv la nivel stilistic – e puternic marcat de reflexele poetei Linda Boström Knausgård, rămasă pe frecvență și în ipostază de prozatoare.

Iată, așadar, câteva bucățele din carte și, în curând, sper, o să vorbesc mai mult despre un alt derivat din publicarea, în română, a acestui roman, unul la care am lucrat cu mult interes și implicare.

Și un fragment minuscul, despre zona tulbure dintre copilărie și transformarea în altceva, greu de înțeles și de integrat:

Tot la capitolul citit, săptămâna asta a fost confiscată aproape în întregime de proză scurtă. Despre povestirile lui Gyorgy Dragoman din Corul leilor (Polirom) am povestit tot aici, într-o postare anterioară, așa că nu revin decât ca să mai recomand o dată. Despre Pastoralia de George Saunders, însă, am de spus câteva vorbe, în avanpremiera unei cronici pe care o pregătesc pentru Observator cultural.

Dacă sunteți în căutarea unor proze impecabil gradate care, cercetând viețile unor indivizi, spun enorm despre un context și despre un set de valori, Pastoralia (Editura Humanitas Fiction, trad. Radu Paraschivescu) e o resursă splendidă de ficțiune critică, în tonuri de distopie. America din aceste ficțiuni e o Americă golită de umanitate, în care grija pentru semeni e un moft, libertatea, o iluzie intreținută de jocuri manipulatoare de sus în jos, împlinirea, o chestiune de bifare mecanică a cerințelor grupului, iar șansa la fericire, loterie pură.

Privirea lui Saunders e necruțătoare, dar plină de compasiune, unghiul critic păstrează deschiderea către posibilitatea schimbării, iar umorul e mereu în tandem cu absurdul vieții. Traducerea lui Radu Paraschivescu e un bonus esențial în recomandarea acestei cărți, așadar, n-o ocoliți. Și dacă v-a deschis apetitul, mergeți și către site-ul Black Button Books, care a publicat primul volum de proze al lui Saunders, Zece decembrie. Iar pentru romanul care i-a adus Bookerul în 2017, Lincoln între vieți, aici.

O noutate intrată în bibliotecă (dar momentan pe drum, cu mine) a fost culeasă din mers, de la un chioșc de ziare unde se vând și cărți vechi. Există câteva astfel de locuri, în București, cel puțin, unul pe lângă Piața Muncii, altul pe la Iancului și încă unul în apropiere de biserica Sf. Gheorghe.

Eu am găsit o ediție foarte frumosă și foarte bine păstrată a unui volum care mi-a fost drag, când eram mică, deși nu-mi amintesc ediția asta: Din marile legende ale lumii de Al. Mitru, cu o grafică în care se citește nostalgie pură.

Să nu închei sinteza fără să amintesc un moment armonios, în ordinea astronomică, echinocțiul de toamnă. El deschide  larg ușa către anotimpul tuturor zgribulirilor care, pentru mine, cel puțin, au fost mai aproape de o trezire de primăvară decât de hibernarea pe care o preced.

Să aveți o săptămână-prietenă și, ca de fiecare dată, cât mai multe bucurii de buzunar!