Găsindu-ne noi chiar înainte de Crăciun, cele mai intense activități  au fost, previzibil,  cele de alergat după cadouri, de transportat diverse din punctul A în punctul B printr-un oraș, orice s-ar spune, aglomerat, dar și de pregătit și primit, în avans, fel de fel de frumuseți.

Mi se pare mai dificil să adun sinteza veselă în perioada asta, nu pentru că nu ar fi prea multe de strâns în ea, ci pentru că ne aflăm în mijlocul unei perioade în care toată lumea se agită, își pierde atenția  și în care presiunea de a cumpăra, de a oferi ceva sau de a intra în atmosferă poate fi sufocantă.

Rămânând, însă,  în spiritul simțitului, al trăitului  și nu mereu și neapărat al  cumpăratului, o să mărturisesc că iar m-am dedulcit la cărți pentru copii și se poate să fi exagerat un pic. O să povestesc puțin, dar foarte puțin, că e toată lumea obosită, despre câteva dintre ele, gândindu-mă că poate ajută pe cineva să se orienteze, în cazul în care și-ar dori să facă un cadou unui copil. Sau unui om mare care nu se satură de așa ceva.

Una e o noutate caldă-călduță, săptămâna asta apărută: Fabuloasele ore ale lui Jacominus Gainsborough de Rébecca Dautremer (Ed. Vellant, trad. Mihaela Buruiană), o poveste înduioșătoare despre un iepure șchiop,  care nu are nimic idealizant, ci doar o inimă deschisă către lume și către tot ce poate învăța în această lume. E povestea vieții lui, o viață mică, dar plină de sens, care, citită în ilustrațiile Rébeccăi Dautremer, are un efect răscolitor. Nu e o carte veselă, nu e nici o carte neapărat tristă, e o poveste caldă, cu mult adevăr în ea, foarte originală (grafic nu mai vorbesc) pe care, citind-o, nu poți să o ții numai pentru tine. Jacominus mi-a topit inima. Și arată așa:

A doua poveste pe care eu aș face-o cadou e Tue, uriașul de gheață de Ana Alfianu (Editura Humanitas Junior). Tue este un uriaș de gheață care plutește, adormit, în apele reci ale oceanului. Tue are o inimă caldă, iar căldura pe care inima lui  o răspândește a dat naștere insulei Rós, pe care trăiesc oameni capabili de magie.

Între ei, tâmplarul Calder, care simțea un ghimpe în inimă, aducător de nenorocire asupra tuturor, Mirada, o fată singuratică, încremenită în vârsta copilăriei și un duh rău, Zarar Zimrig, care vrea să spulbere legătura dintre inima ghețarului și oamenii de pe insulă. Și să distrugă viața.

Este o poveste despre firele care ne leagă unii de ceilalți, oameni și natură, despre slăbiciune și trădare, dar și despre posibilitatea de a repara greșelile și de a găsi împlinire împreună cu ceilalți. Are ilustrații foarte frumoase și o recomandare foarte convingătoare de la Ioana Pârvulescu, pe coperta IV. O dublez și eu, fără nicio rezervă.

Tot frumoasă și foarte atent îngrijită grafic e o colecție de trei basme asiatice alese și traduse de Ștefan Liiceanu, Tigrul nerecunoscător, cu ilustrații de Ana Alfianu (Editura Humanitas Junior). Sunt trei istorioare cu tâlc, simplu povestite, cu un aer diafan, ale căror pilde sunt ușor de înțeles și de copii, și în continuare atrăgătoare pentru cei mai mari. Cea mai cunoscută (mie, cel puțin) e Cocorul serii. Celelalte două sunt Tigrul nerecunoscător și De ce se dușmănesc câinele și pisica. Toate au ilustrații foarte fine, inspirate.

Dacă tot am stat mai mult pe lângă cărți pentru copii, în perioada asta, mă gândesc să nu omit două noutăți de la Polirom despre două fete care au devenit activiste: Greta Thunberg și Malala Yousafzai. Greta. Povestei ei este o biografie a adolescentei suedeze (o biografie neoficială) scrisă de Valentina Camerini, cu ilustrații de Veronica Veci Carratello (trad. Emanuela Stoleriu). Interesant nu e doar că spune povestea din spatele convingerilor ecologiste ale Gretei Thunberg, ci că oferă și un glosar de termeni, util unor copii interesați de problemele planetei (găsesc explicații aici pentru amprentă de carbon, combustibili fosili sau marșul pentru climă), plus o cronologie a dezastrelor climatice și a acțiunilor care să le reducă.

Cealaltă carte documentează, într-o poveste accesibilă, și ea ilustrată, viața activistei Malala Yousafzai, care a fost la un pas de a-și pierde viața pentru a susținut dreptul fetelor la educație și a primit, mai târziu, Premiul Nobel pentru pace. Nu cred că sunt prea multe povești care să vorbească despre forța și încăpățânarea unor fete care se opun unei ordinii absurde și o sfidează, iar asta e una care a făcut ocolul pământului.

Înapoi, pe planeta adulților, seara târziu mai ales, mi-a ținut companie o singură carte, o carte care altora li s-a lipit de inimi înaintea mea, dar pe care eu abia acum o recuperez.  Atât de mult m-a acaparat Dulcele bar al lui J.R Moehringer (Publica, trad Paul Slayer Grigoriu) încât chiar nu-mi vine să cred că nu am ajuns s-o citesc (și nici măcar s-o cumpăr) până acum.

Citisem Sutton, am fost absorbită de viața spărgătorului de bănci povestită de Moehringer, dar am tot amânat să intru în povestea vieții lui Moehringer însuși. Dacă n-ați citit Dulcele bar, nu amânați, ca mine. E o poveste plină de emoție despre viața unui băiat părăsit de tată, care încearcă să-și consoleze mama, caută tați fictivi în barul de poveste din Manhasset, barul Dickens și încearcă să lege totul într-o poveste care să nu falsifice nimic.

Tot pe planeta adulților s-a mai și muncit, nu doar s-a citit, iar din categoria muncilor plăcute, săptămâna asta s-a detașat făcutul de turte .  Nici nu știu dacă a fost poftă sau nostalgie sau amândouă, dar ce-a ieșit au fost niște turte umplute cu varză murată (unele) și cu brânză, ou și mărar (altele).

Am apreciat rezultatul. Mai cred că varza murată cere o reinterpretare, chiar dacă nu una cine știe ce sofisticată, ba dimpotrivă, dacă e să mă gândesc la ce-am făcut. Și nici decorul nu era Pinterest perfect, că se gătește și se muncește în el:

O altă muncă nu tocmai muncă, dar orișicât, a fost să-mi fac turnul cu noutăți și bunătăți lângă bradul electric, așteptând bradul oficial:

Iar dintre aceste noutăți și bunătăți am câteva de subliniat, împreună cu îndemnul de a nu ocoli editurile micuțe, cu ofertă de nișă, cărora sprijinul nostru le e vital.

Una dintre cărțile pe care eu le-am așteptat, nerăbdătoare și care a apărut de foarte curând la o astfel de editură micuță, Fractalia, este Sex work is work, o poveste transgen de Antonella Lerca Duda. Este autobiografia unei femei transgender, roma,  o cunoscută activistă și lucrătoare sexuală care a pus bazele primei organizații care luptă pentru drepturile lucrătoarelor sexuale, Sex Work Call (SWC). Pentru mine, este o carte-eveniment și încă un gest de curaj al autoarei, una dintre vocile cele mai puternice de pe scena activistă de la noi. 

Tot de la edituri micuțe am recuperta aceste cărți de poezie: Biocharia. Ritual ecolatru de Mihók Tamás (Editura Fractalia), note din secolul kitch de Antonia Mihăilescu (volum câștigător al Premiului Alexandru Mușina, în cadrul concursului de debut în poezie cu același nume) și o cană de noviciok la bătrânețe de Lena Chilari (Volum câștigător al Premiului Regele dimineții, în cadrul concursului Alexandru Mușina). Ultimele două volume au apărut la Editura Tracus Arte. Am începu să citesc din ele și ce pot să spun e că am găsit acolo pagini cu atmosferă acaparantă, excesivă, contaminantă oarecum, la care o să mă întorc negreșit în vacanță. Nu spun că seamănă, deloc nu spun asta, ci doar că au în comun o formă de exces și un tip de ambianță foarte legată, care se insinuează persistent de la primele pagini.

Tot la Tracus Arte a publicat și Romulus Bucur volumul Despre prieteni & singurătate, pe care îl căutam și îl așteptam de ceva vreme. A fost, așadar,  deosebit de binevenit între cărțile de poezie.

Un cadou de care m-am bucurat mult, cum m-am bucurat și pentru autoarea lui, a fost noul roman al Andreei Răsuceanu, pe care săptămâna asta mi l-a trimis – Vântul, duhul, suflarea, abia apărut la Editura Polirom. Momentan nu pot decât să-i doresc drum frumos către cât mai mulți cititori și să las, pentru cei interesați, cronica mea la primul ei roman, O formă de viață necunoscută.

Alte noutăți, foarte potrivite cu gusturile mele de lectură, tot de la Polirom au venit,  lângă brad. Nimic, doar noaptea  (trad. Ariadna Ponta) e romanul de debut al lui John Williams, autorul  lui Stoner – deci nu putea fi ignorat, al doilea e un roman din nord, Cine a ucis-o pe Bambi de Monika Fagerholm, tradus din suedeză de Gabriella Eftimie. Greu și rar trec pe lângă ficțiune bună, scrisă în Suedia.

Ultimele două noutăți vin de pe Raftul Denisei. Conacul Slade de David Mitchell (trad. Mihnea Gafița) pare un roman neogotic cu mult suspans și promisiuni de adrenalină la lectură, pentru cei pe care-i încântă atmosfera sumbră și decorururile în ruină. Eu mă recunosc din club și m-am gândit că sigur mai sunt membrii.

Viitorul amintirilor adună proza scurtă a lui Italo Svevo (Traducere, repere biobibliografice, postfață şi note de Mihai Banciu). În Conștiința lui Zeno m-am scufundat cu totul, în timpul unei vacanțe care părea fără sfârșit, deci nu sunt deloc la prima întâlnire cu maestrul.

E un volum clasic și o recuperare esențială, pe care sunt sigură că mai mulți aficionados exigenți  din zona prozei scurte o vor include rapid pe listele de lectură.

Nu pot să închei sinteza fără să amintesc niște volume în care am și eu contribuții, alături de oameni pe care îi prețuiesc. Este vorba despre două volume colective. Primul -pentru că e cel mai recent apărut –  e Generația de aur, o antologie de poeme pe teme sportive, apărută de curând la Fractalia și coordonată de V. Leac și Cristina Ispas. E un volum solid cu ceva experiment, ceva nostalgie, cu sondări personale și ironie. Și desigur, joc. Aveți ce citi și aveți din plin, are 368 de pagini, format mare.

Al doilea volum e antologia de poezie feministă coordonată de Medeea Iancu, Arta revendicării, publicată împreună cu LitFem. E tot de anul ăsta, deși nu din iarna asta și sper să ajungă sub bradul cât mai multor fete și femei care au nevoie de ea. Finalul de an e și un moment de bilanț, și dincolo de cârligul personal, citind ce au scris suratele de antologie,  cred că Arta revendicării e una dintre cele mai îndrăznețe, mai rebele și mai nonconformiste cărți apărute la noi lately. Și mai necesare.

Al treilea e Un secol de poezie română scrisă de femei, vol. II, Editura Cartier, pe care l-am construit împreună cu Paula Erizanu. A fost probabil munca și implicarea care m-au ancorat cel mai zdravăn și mai presant în acest an zăpăcit. Este o carte în care au intrat, în doze egale, efort, curiozitate, încredere, răbdare, grijă, bucurie și prietenie. Și foarte multă poezie bună, multă necunoscută, uimitoare. Sper să aibă rolul ei și să echilibreze ceea ce cunoaștem despre poetele care au scris în limba română.

Sinteza a fost mai lungă pentru că mi-am dorit-o un pic mai festivă, un pic mai bogată. Probabil e ultima din anul ăsta. Pentru că intrăm într-un interval intens, cu întâlniri (acolo unde se poate), așteptări și destul de multe proiecții, pe lângă bucuriile de buzunar, vă doresc grijă pentru voi înșivă, limite sănătoase și liniște, cât încape!

Cam cum are parte Marty  🙂