Editura Tracus Arte, 2018
În 2019, volumul a primit premiul ˮGheorghe Iovaˮ în cadrul Galei Premiilor Apler
Interviuri
Cronici
ˮCeea ce la un moment dat pare că Alina oferă cu generozitate este brusc închis între paranteze care delimitează informații indirecte, segmente de spaime, formule existențiale absconse & definiții incerte. E un joc textual de-a v-ați ascunselea, pe parcursul căruia numeroasele înfățișări ale actantului – aceste mereu multiplicate personaje-Ianus – trec prin fața cititorului învăluite în ceață, intenția fiind aceea de a-l induce încă o dată în eroare și de a da confesiunii un aer enigmatic.ˮ (Gelu Diaconu)
ˮLa fel ca rezistenţă, Indigo e o carte cu trei segmente – unitară, milimetric finisată, în care arhitectura poemelor şi succesiunea lor relevă, împreună, o stare de spirit (definită de tulburări hotărâtoare, insinuate, înfrânate, sporadic de-mascate) şi o privire personală asupra poeziei – concepută nu ca excizie, ci mai degrabă ca încapsulare, neurochirurgical operată, a turbionului existenţial şi a emoţiei abisale.ˮ (Grațiela Benga)
ˮAlina Purcaru cultivă în Indigo un lirism lipsit de accente melodramatice, cu toate că temele pe care le abordează ar fi putut-o îndrepta în această direcție. Există și o formă de camuflaj al trăirilor, prin recurs la unele amintiri ce au corespondent în anumite stări din prezent. Nu vorbesc despre niște arce peste timp, ci de trăirea în simultaneitate a trecutului și prezentului, obținîndu-se astfel niște efecte poetice insolite. Dar insolitul nu vine doar pe această cale. Se simte de pretutindeni o nostalgie reținută, uneori contrabalansată de imagini dure ce nu-și au originea într-un lexic anume, ci tot dintr-o trăire, percepere a realității la limită: „Am învățat repede: / la fîntînă se taie părul, / la dud se taie găinile, / la pietroi se taie roșiile pentru bulion, / la cuptor se duce mielul tăiat, / la grămada de nisip, șoarecii morți, / îi desfacem cu lama pe burtă / să vedem ce au înăuntru“.ˮ (Șerban Axinte)
ˮAlina Purcaru cultivă în Indigo un lirism lipsit de accente melodramatice, cu toate că temele pe care le abordează ar fi putut-o îndrepta în această direcție. Există și o formă de camuflaj al trăirilor, prin recurs la unele amintiri ce au corespondent în anumite stări din prezent. Nu vorbesc despre niște arce peste timp, ci de trăirea în simultaneitate a trecutului și prezentului, obținîndu-se astfel niște efecte poetice insolite. Dar insolitul nu vine doar pe această cale. Se simte de pretutindeni o nostalgie reținută, uneori contrabalansată de imagini dure ce nu-și au originea într-un lexic anume, ci tot dintr-o trăire, percepere a realității la limită: „Am învățat repede: / la fîntînă se taie părul, / la dud se taie găinile, / la pietroi se taie roșiile pentru bulion, / la cuptor se duce mielul tăiat, / la grămada de nisip, șoarecii morți, / îi desfacem cu lama pe burtă / să vedem ce au înăuntru“.ˮ (Șerban Axinte)
Volumul de poeme „Indigo” (Tracus Arte, 2018) semnat de Alina Purcaru surprinde prin faptul că semnalează o insuficiență a universului uman, una gravă, e insuficiența Celuilalt. Individul populează o conjunctură mai puțin favorabilă – „oamenii dorm sub movile de zdrențe”. Ființa este într-o permanentă decădere, de aici și îndemnul: „fă-te un om mai bun”. Oniricul nu mai este mecanismul interior al aspirației la sferele cele mai înalte, ci un manifest al iluziilor, e „visul frumos al oamenilor Xerox” în lumea lor digitală. Alteritatea pare a fi aproape, dar e intimitatea virtualului, „îi purtăm în telefoane, aproape de inimă/ toată lumea veghează”. Un voyerism total. Toți se uită la toți.