De puține ori se întâmplă să plouă, pur și simplu, cu bună-dispoziție și confort în care să înoți. Așa, din senin și fără să faci nimic. În general, e o chestiune de intenție și de atenție, pe lângă noroc. În general, momentele bune se construiesc, iar atunci când e mai ușor, cu siguranță sunt și alți oameni implicați, oameni care merită mulțumiri și recunoștință.

Cornucopia de săptămâna asta a avut, așadar,  în spate oameni, daruri și intenția de a o face posibilă, intenție care mi se pare vitală în vremurile astea încâlcite. Și uneori, intenția de a avea ceva bun în program înseamnă energie să te piepteni și să-ți faci cafea. Uneori, e mai dificil decât avem chef să ne imaginăm și pentru fiecare e diferit. Îmi imaginez sinteza veselă ca un flux, o entitate volatilă și imprevizibilă. Uneori prinde numai câteva reflexe, puțină odihnă și ceața de la șase dimineața. Alteori, vârtejuri care schimbă lumea.

Am încercat să prind ceva din fluxul meu într-o listă împărtășibilă.  Aș citit liste până la amețeală, așa că le împart cu speranța că plac mai multora.

Istoria apelor de Maja Lunde (traducere din norvegiană de Ivona Berceanu, Editura Humanitas Fiction)

E un roman despre atrocitățile climatice la care duce nepăsarea și lăcomia. Nu a tuturor, a celor care chiar pot să distrugă la așa o scară și o fac. Cartea, care curge frumos și te lasă ușor să-i intri în atmosferă, are două planuri, fiecare cu propria epocă și propriu context. Într-unul, plasat în 2017, Signe, o sexagenară norvegiană cu o experiență de o viață de lupte activiste pentru conservarea mediului, se îmbarcă pe velierul personal pentru a-l înfrunta pe iubitul ei din tinerețe care a trădat idealurile comune. În celălalt, un tată, David, de mână cu fetița lui, Lou, rătăcesc prin Franța, căutându-și soția și copilul mic și găsesc adăpost într-o tabără de refugiați din motive de schimbări climatice. Încercările lor le depășesc poveștile personale și vorbesc, cu multă emoție și luciditate despre lumea pe care exploatarea inconștientă o pune în pericol în fiecare secundă.

E o poveste cu trenă post-apocaliptică, din care eu mai am de citit cam 70 de pagini, dar oricum, nu aș fi dezvăluit mai mult. Am, însă, motive suficiente s-o  recomand, mai ales celor pe care îi interesează ecologia, activismul, schimbările de mediu și poveștile care nu slăbesc tensiunea pe nicio coordonată . Cartea este parte dintr-o tetralogie centrată pe efectele distrugătoare asupra mediului, tetralogie din care, până acum, a mai apărut, la aceeași editură, Istoria Albinelor.

Cărți noi, abia ajunse în bibliotecă.

 

Am ales trei de literatură străină și trei de autori români.

Trioul de ficțiune străină îl include pe Ben Lerner, al cărui roman, Școala din Topeka (trad. Andrei Covaciu, Pandora M, Colecția ˮAnansiˮ) era pe lista de așteptare, mai ales că e recomandat de doi scriitori pe care îi admir mult: Ocean Voung și Sally Rooney. E o poveste complexă, cu o familie, abuzuri , vicii și traume și cu critică socială implicită, o carte pe care, cum ziceam, o aveam în vizor de ceva vreme.

Al doilea roman din colecția de ficțiune în traducere e Gândacul de Ian McEwan (trad. Dan Croitoru, Polirom), cu umor și sarcasm, despre Marea Britanie de azi și absurdul general. N-am mai citit de mult ceva de McEwan, care era, la un moment dat, printre favoriți, așa că mi-am zis să revin cu încredere, pentru o porție de sarcasm în era Brexit.

Trei zile de Anders Roslund e un thriller din Nord, unul nou, care mi-a părut că merită atenția, fiind recomandat de Liza Marklund, o scriitoare suedeză de thrillere, care-mi plăcuse, într-o vreme. Înțeleg că și ăsta e un thriller plasat în Stockholm – mizează inteligent pe secrete din trecut care apar ca ghioceii (după cine știe ce crimă, asta e sigur). Așa că a fost tentant. Rămâne tentant!

Trioul de autori români îi include, cu cele mai noi cărți ale lor, pe Ruxandra Novac cu Alwarda (Pandoram M, colecția Anansi), pe Bogdan Coșa și noul lui roman, Cât de aproape sunt ploile reci și pe Ohara Donovetsky, cu Puzzle cu pețitoare, și ele tot la Pandora M apărute. Sunt cărți foarte noi, ale unor autori cu hituri, în trecut, sunt cărți cu așteptări și recomandări generoase și pe care, eu, cel puțin, le voi citi fără niciun dubiu, așa că faptul că mi-au intrat toate trei în bibliotecă, în aceeași săptămână, a fost o potrivire de care m-am bucurat mult. Cred că, pentru cei care sunt intersați de apariții semnificative, cu miză, pe raftul de autori români contemporani, despre care sigur se va vorbi, acest trio e o variantă cu totul demnă de luat în calcul.

Și pentru că tot suntem la literatură română foarte recentă, despre care sigur se va vorbi, vreau să reamintesc de Mustaţa lui Dalí şi alte culori, experimentul picto-ficțional semnat de Lucian Dan Teodorovici și de artistul Felix Aftene, apărut recent la Polirom. Știu că l-am mai amintit și într-o postare cu noutăți, dar chiar este un volum care iese din serie, plin de imaginație și cu o ancoră vizuală unică.

Cum e mai frig și iar s-au închis restaurantele, cărțile de bucate coboară mai des de pe unde au fost înghesuite. Eu, săptămâna asta, m-am regalat (chiar nu s-ar potrivi alt termen) cu două: una nou-nouță, a doua care merită recomnadări oricând.

 

Prima e Sare, grăsime, acid căldură de Samin Nosrat, cu ilustrații de Wendy MacNaughton (Litera, trad. Gabriel Tudor), a doua, Moldova. Oameni, locuri, bucătărie și vin  de Angela Brașoveanu, cu fotografii de Roman Rybaleov (Cartier, 2018).

Să le luăm pe rând. Despre Sare, grăsime, acid, căldură am aflat de pe blogul Ioanei Bâldea-Constantinescu și m-a făcut curioasă. A fost o foarte bună recomandare, o carte care nu-i făcută doar ca s-o răsfoiești, după rețete, ci care te învață niște principii și tehnici utile pentru tot felul de manevre pe termen lung prin bucătărie.

E, în plus, scrisă cu o pasiune molipsitoare de o autoare înnebunită după gusturi și savori noi, interesată să înțeleagă și să scoată tot ce-i mai bun din niște ingrediente, oricare ar fi. E ilustrată frumos și are și un pandant pe Netflix, o miniserie cu același nume, pe care am păstrat-o pentru puțin mai încolo, după încă niște sarcini de îndeplinit.

A doua e poveste mai veche și nu suntem deloc la prima întâlnire, dar așa e de frumoasă și savuroasă, încât e păcat să piardă din atenție, în fața noutăților. E o carte care, de când a apărut, a strâns și premii importante –  un festin, în sine, pentru oricine e interesat și de făcut mâncare, și de istoriile din spatele variilor rețete.

E o carte care, așa cum îi spune și numele, vorbește despre oameni care au păstrat sau au elaborat rețete de negăsit în altă parte, decât în Republica Moldova, despre un regat milenar al vinurilor și despre bucuria de a gusta din toate astea.

Ilustrațiile sunt puțin spus eye-candy, fără să aibă nimic de clișeu. Pentru mine, e un sipet cu minunății de tot felul, în care să tot cauți, chiar dacă ai sau nu treabă cu gătitul. Unul plin de povești spuse realmente fermecător.

Dacă tot am povestit despre gătit, trebuie spus că am rugat-o și eu pe mama să-mi facă dovleac copt, iar ea a făcut niște tăvi cu dovleci și gutui, care merită un loc de cinste în filmul intens colorat al săptămânii. La fel ca dulceața de gutui tăiate cubulețe, pe care tot ea a făcut-o.

 

Și dacă tot am ajuns la platouri și tăvi, mai exact la  capitolul decor pentru pofte de toate culorile, o să aduc niște semne de mulțumire Fandosicăi, sursă constantă de cești, ceainice, cutii și cutioare, pentru care eu am o pasiune aprinsă, dar încă responsabil ținută în frîu. Fandosicile s-au acumult și le-am ridicat într-o seară, după drumuri zilnice și nu neapărat interesante, iar simpla vedere a pachețelelor înșirate pe masă, cu micul F atent desenat pe fiecare în parte, a fost o tratație în sine, în mijloc oarecare de săptămână.

Tratație pe care am însoțit-o cu o cărticică despre porțelanuri pe care, dacă vă interesează, o găsiți la Antic ExLibris, pe unde am scotocit și săptămâna asta.

Săptămână care se încheie cu o bordură de macrame, pentru care am avut, în sfârșit, stare și timp să mă apropii, și asta pentru că mie, cel puțin, aceste lucrușoare mi se lipesc în mod adictiv  de degete. Așa că, dacă am alte treburi, mă feresc de croșetat/tricotat ca de romanele polițiste și de cipsurile POMBÄR.

Acestea fiind enumerate, împărtășite și recomandate, mă retrag pentru încă puțin croșetat înainte de programul unei noi săptămâni, pe care v-o doresc tuturor blândă, pe cât se poate, și cu cât mai multe bucurii de buzunar.