Uneori, perfecțiune înseamnă pâine cu dulceață, de dimineață  și o poveste, cu cafea lângă. Alteori, măceșe peste care a căzut prima zăpadă. Sau un turn de cărți pentru copii pe care să le răspândești în pat. Sau sertarele, în sfârșit puse în ordine. Toate aceste momente au încăput în prima săptămână de decembrie, cu tot cu frig și nelipsitele drumuri de colo-colo.

Tot acum, după multe amânări și după ce mulți i-au adus laude, am început și eu să citesc această minunăție de carte, de Olga Tokarczuk, Poartă-ți plugul peste oasele morților (Polirom, trad. Cristina Godun). De mult o aveam în minte, dar intențiile noastre și circuitul ficțiunii în ritualurile fiecăruia nu se suprapun mereu, ci doar când vine momentul perfect. Sunt la început, dar pe măsură ce citesc, simt cum mă afund în literatură de care aveam nevoie ca de un medicament greu de găsit. Sau ca de …spațiu.

Totul se petrece într-un cătun de la granița dintre Polonia și Cehia, în vremuri reci, într-un loc înconjurat de păduri, iar în centrul întâmplărilor e o femeie pe care mulți ar numi-o vrăjitoare. Pentru că înțelege natura, iubește animalelele, nu crede în numele trecute în acte, ci în numele pe care ni le dăm când ne apropiem unii de alții . Mai face și hărți astrale și e fascinată de cele meteorologice. Dar nu trăiește nimic idilic, dimpotrivă. Vecinii, oricât de mare ar fi distanțele dintre ei,  sunt aspri, taciturni, unii brutali, iar în jurul ei încep să moară semeni. Și abia aștept să văd ce urmează. Dar sunt pagini de o frumusețe electrizantă, despre natură, rostul nostru între alte ființe și despre sfârșit.

Tot ce am citit a venit cu imagini și cu atmosferă de zile geroase și vreme rea. A fost perfect acest citit la adăpost, mai ales în zile mohorâte, dar cu frumusețea lor, detectabilă mai mult de afară, decât de la geam. Și prima ninsoare nu avea cum să nu fie un mic spectacol, și de pe stradă, și de la fereastră.

Și după prima zăpadă, a venit și prima Fika, ritualul suedez de pauză și intâlniri de relaxare. A fost Fika online, iar pretextul, un roman despre care am mai povestit aici, Bine ai venit în America de Linda Boström Knausgård, (Pandoram M, colecția Anansi, trad. Roxana Dreve).

De data asta, am povestit împeună cu Tatiana Țîbuleac și cu Irina Păcurariu și am virat de la cărți, la realitate, fiecare cu cana de ceva cald la îndemână. Dacă vreți să vedeți cum a fost, las linkul aici. Noi ne-am simțit bine și a fost un format chiar diferit și simpatic, pentru o discuție legată de cărți. Iar Fika e unul dintre cele mai frumoase ritualuri din mijlocul unor zile absolut obișnuite, am merita mai mulți și mai des așa o tratație.

După Fika, alt ritual frumos tare e să-ți umpli patul cu cărți. Mereu fac asta, după ce vin de la librărie sau după ce desfac pachetul de la curier. Mi se pare relaxarea maximă.

De data asta, am răsfirat și răsfoit cărți pentru copii, multe cărți pentru copii. Pregătesc altceva, mult mai în detaliu, niște recomandări într-un număr viitor al Observatorului cultural, dar la timp cât să poată fi luate în seamă înainte de Crăciun. Acum, las doar câteva noutăți verificate, fiecare cu porțioara ei de strălucire și rost.

Femei extraordinare care au schimbat lumea de Kate Pankhurst (Ed. Litera mică) e un minicatalog jucăuș făcut, cu viețile și faptele unor femei care au făcut istorie, de la Jane Austen și Frida Kahlo, la Rosa Park și Mary Seacole, o asistentă jamaicană inimoasă, care a vindecat și hrănit soldați în suferință în timpul războiului din Crimeea.

Dar Motan e o altă poveste nou-nouță, cu multă căldură și lipici, dar pentru copii micuți. E un picture book scris de Cristina Andone și ilustrat de Emi Balint, apărut la Nemira în colecția Nemi. Pe mine ilustrațiile astea m-au făcut să zâmbesc și apoi să râd și să mă scutur puțin de apăsare chiar când laptopul meu zăcea nefuncțional, după ce luase apă la bord. Sunt cu adevărat frumoase, decupabil de frumoase. Iar în prima carte, cea  în care Motan își capătă numele, blănosul se plimbă și prin niște locuri în care e mai mare dragul să intri: o cofetărie, o florărie și o librărie, numai că el, sigur pe propriile preferințe, ca orice motan, își dorește altceva.

Emoțiile au ajuns, în ultima vreme, personaje în tot mai multe cărți pentru copii, de vârste diferite. E esențial să fie așa și e de mare ajutor ca ființele mici să recunoască, să înțeleagă și să accepte  cât mai mult din ceea ce li se întâmplă pe dinăutru. Pe scurt, să se împrietenească, ușor-ușor,  cu tot ceea ce simt.

Eu am două cărți despre asta, ambele noi, una pentru copii mai măricei (Marea carte a emoțiilor de Alessandra Manfredi și Chiara Piroddi, Litera mică), cealaltă, Bruno. Emoțiile ne unesc (de Andreea Chiru-Maga, cu ilustrații de Ionuț Robert Olaru, Ed. Pandora M)   pentru cei mai mici. Ambele îmi plac mult și ambele sunt și foarte, foarte frumos ilustrate:

Cum ziceam, mai în detaliu și mai legat, povestesc în curând, cât de curând, în sinteza din Observator. Până atunci, desfac cadoul pe care mi l-am făcut singură, în preajma lui Moș Nicolae și care tot cu cărți de copii e. Nu le rezist, asta e.

Pe Astrid Lindgren o iubesc de când a plasat un cal în casa lui Pippi Șosețica, iar pe lângă Gaiman nu aș putea trece niciodată cu indiferență. Ronia, fată de tâlhar e tradusă din suedeză de Andreea Caleman, Odd și uriașii de chiciură are ilustrații hipnotizante de Chris Riddell și e tradusă de Alexandra Columban. Ambele sunt noutăți de la Arthur, ambele arată extraordinar de îngrijit și de atrăgător. Ronia este despre prietenia dintre doi copii, copiii căpeteniilor a două bande rivale de tâlhari. Odd și uriașii de chiciură pare scrisă anume pentru a fi citită iarna: o carte cu vikingi, cu referințe la mitologia nordică, cu animale fermecate, cu un băiat plin de curaj (Odd), un urs prieten  și cu o iarnă care pare că va înghiți o lume întreagă. Am răsfoit-o în librărie și n-am mai lăsat-o din mână.

Și tot în susnumitul cadou am mai strecurat niște obiecte pentru care am o slăbiciune în repetate ori mărturisită: cești și alte ajutoare fine și uneori sclipitoare pentru organizarea cafelelor zilnice. Sunt, și de data asta, de la Fandosica :

Au fost și pe alte mese înainte și îmi pare că se potrivesc cu zilele astea, măcar puțin mai sărbătorești. Eu oricum evit să cumpăr lucruri noi, iar mătușicile astea grațioase și puțin fanate au venit la momentul perfect. Găsiți tot felul de mătușici la Fandosica sau în fel de fel de alte locuri în care obiectelor folosite li se mai dă o șansă în fața ultimelor colecții. Pe harta mea, sunt opriri care-mi fac mare plăcere.

Sinteza asta se transformă într-un pom de Crăciun, dar nu pot s-o închei fără încă puțin sclipici, plus  câteva noutăți în primplan. Nu e el teancul impecabil aranjat, dar cred că sunt  cărți cu care nu prea riști și titluri cu potențial crescut de a trezi măcar curiozitatea.

Acum că am agățat bucuriile de buzunar într-o sinteză ca un pom de Crăciun, ridic  jumătatea  plină a paharului pentru cei și cele care se sărbătoresc de Sf. Nicolae!

Împreună cu urarea locului: la cât mai multe bucurii de buzunar!