Totul s-a dat peste cap săptămâna asta. Au fost momente de învârtire în gol, fără stare și fără nicio idee despre ce-ar fi de făcut. Și apoi, în același continuum de anxietăți și stres, au apărut ochiuri de liniștire și calm. Iată ce a ajutat, în cazul în care treceți prin turbulențe fără preaviz, grij și incertitudini:

Romanul gros din care citesc de o vreme și care reconstituie viața Annei Frank și a familiei ei, înainte să înceapă prigoana nazistă, imaginând, apoi, un viitor în care Anne supraviețuiește.

Annelies de David R. Gillham (Corint, trad. Lucian Popa) e o carte masivă, ambițioasă, care redă credibil atmosferă din intervalele descrise: relațiile complexe, tensionate, din familia Annei, claustrarea, frământările din vremea în care se ascundeau în anexa depozitului de mirodenii cu care făcea negoț tatăl ei, deportarea și ororile din lagăr. Apoi Olanda de după război și mereu, indiferent de intervalul de timp, felul în care Anne privește lumea cu gândul la sensul ascuns în gestul de a scrie. Poate că nu pare genul de carte care să te liniștească în momente de agitație interioară, dar cam asta se întâmplă cu cărțile de care te lipești: pur și simplu te mută în alt loc, îți dau alte gânduri de măcinat. Eu am măcinat cam jumătate de Annelies, pentru că o alternez cu un alt roman, într-o cu totul altă notă, cu alt tip de gravitate, și pentru că da, sunt o cititoare caracatiță.

Sau păianjen. Nu am putut niciodată să plec undeva doar cu o carte după mine.

Cel de al doilea roman pe care îl citesc acum este Confesiunea de Jessie Burton (trad, Iulia Gorzo, Humanitas Fiction), o carte care m-a prins de la început și în care avansez cu interes și poftă.

Are două planuri temporale. O parte a poveștii se petrece în anii 80, când o tânără pe nume Elise Morceau o întâlnește pe scriitoarea Constance Holden și trăiesc o poveste de dragoste, pe care o plimbă din Londra până la Hollywood. O alta, simetrică, e plasată în 2017, când Rose, fiica lui Elise, ajunsă la vîrsta de 30 și ceva de ani, încearcă să facă lumină în trecut și să înțeleagă de ce a părăsit-o mama ei, la puțin timp după naștere, și unde a dispărut.

E o poveste care conservă multă intensitatea și acoperă zone mai puțin explorate din relațiile dintre femei: așteptări, îndrăgostiri, maturizare, istorii necunoscute, alegeri și dezamăgiri. O citesc, cum ziceam, în paralel cu Annelies și-mi imaginez deja ecranizarea, cu toate culorile și cadrele. E o carte prin care înaintezi ușor și una dintre puținele citite de mine în care să încapă iubirea dintre femei și realțiile dintre ele în atât de multe ipostaze: de cuplu, de prietenie, de rudenie sau relația complicată dintre mamă și fiică. Mai multe, povestesc după ce termin. Momentan, textul curge așa cum trebuie și nicio promisiune nu e încălcată.

Aș minți să spun că am avut un elan maxim săptămâna asta, dar pentru momentele de elan minim eu am mereu un stoc de semipreparate care păstrează gustul chimic și nostalgic al supelor la plic din facultate.

Ele, supele instant, concentratele de E-uri și conservanți au fost alături de mine când credeam că lumea se sfârșeșete în chinurile de dinaintea examenelor la ILR, după despărțiri și varii prostii care m-au usturat. Contez, în continuare, pe puterea lor concentrată, dar nu fac abuz! Am regresat, așadar, și de data asta cu niște ramen instant, cu gust decent, dar prea mulți tăiței, comparativ cu lichidul făcut din pliculețele cu prafuri. Bolul cu tăiței e totuși ceva atât de yummy și de comic, cu tot ghemotocul ăla de paste care nu stau în lingură, încât l-aș putea declara mâncare antidepresivă.

Și cum o tratație cheamă altă tratație, aș mai putea adăuga că cineva acolo sus chiar m-a iubit săptămâna asta, pentru că au venit la mine o grămadă de bunătăți.

Cea mai masivă a fost lăsată de buna mea vecină la ușă: un fotoliu, pentru care am mulțumit frumos și eu, și pisicii. Fotoliul albastru, făcut franjuri de prietenii cu gheare a fost discret înlocuit cu o altă piesă foarte potrivită cu latura mea babetică. Inutil să spun că a fost automat luat în primire de blănoși, iar Pușkin aici își face somnul de frumusețe care e. Pledul trebuie înlocuit, dar momentan e singurul pe care nu îl poate scoate cu ghearele, să ajungă la tapiserie.

Și dacă tot m-am apropiat de panerul cu tratații cu care m-am trezit la ușă, trebuie să arăt măcar câteva poze cu cărți noi, abia apărute, de care nu aveam cum să mă apuc, încă, dar de care m-am bucurat, cum altfel.

La editura Litera au apărut trei romane cu care nu cred să poți da greș: titluri noi de Javier Marías (Așa începe răul) și Deborah Levy, Omul care a văzut totul (roman nominalizat la Premiul Booker), plus un autor acum tradus, în premieră, Rumaan Alam, american originar din Bangladesh, al cărui roman, Lasă lumea în urmă a fost printre nominalizările la National Book Award for Fiction în 2020. Un interviu cu autorul, apărut în The Guardian, găsiți aici, dacă vreți să aflați mai multe.

Și la Corint a apărut un roman nominalizat la același premiu, dar în 2016: Vești din lumea întreagă de Paulette Jiles, tradus de Roxana Olteanu.

Este o ficțiune istorică, plasată la sfârșitul Războiului Civil, un western care are ca protagonist un căpitan sexagenar plătit să conducă acasă, traversând țara, o fetiță de zece ani, înstrăinată de familie. Povestea are ca axă drumul anevoios către Sud, și tot ceea ce o călătătorie și o companie neprevăzute pot aduce la suprafață. Cartea are multe recenzii bune, poate vă tentează, mai ales dacă vreți să citiți romanele din spatele unor ecranizări. În acest caz, News of The World a devenit o producție Netflix, cu Tom Hanks în rol principal, disponibilă și la noi.

Am scos mai multe noutăți din pachete săptămâna asta, dar le porționez, să nu monopolizeze sinteza. Una singură aș mai da jos de pe raft, un volum care recuperează povești despre femei care au făcut lumea noastră ceva mai bună.

Se numește Povestea ei. 50 de femei care au schimbat lumea (Katherine Halligan, cu ilustrații de Sarah Walsh) și strânge la un loc portrete și idei lăsate nouă de femei de știință, artiste, gânditoare, activiste sau regine din trecut. E plină de imagini, ușor de parcurs, pentru copii, și fără îndoială necesară.

Închei raportul săptămânal cu o imagine-sedativ:

O Martiniță pe lădiță, curioasă, gata de următoarea mișcare, dar în armonie cu toate. Aceeași stare v-o doresc, pentru săptămâna ce vine și, desigur, cât mai multe bucurii de buzunar!